Return To Message Board
Author Topic:   cateva informatii culese de te miri unde
george posted 10/30/03 9:57 PM    
Am un coleg de generala si mai apoi vecin de strada care a plecat in legiune acum 3 ani, si iata ca a rezistat pana astazi. Cateva impresii ale lui despre Legiune: ca e foarte nasol in primele 6 luni, sa nu iesi cumva in evidenta in nici un mod, exista spirit de "gasca" si legi prietenii trainice dar esti si puternic marcat de disciplina militara de acolo, cele mai mari carente se dovedesc a fi la capitolul comunicare interumana (tipu' era foarte deschis si jovial cand a plecat ceea ce acum nu se mai poate spune despre el). Financiar a zis ca s-a realizat (e o opinie totusi subiectiva) pe langa asta castigul imediat, evident e cumulul de informatii (a fost in Africa, Bosnia si Afganistan, iar acum e in Ecuador), a trait ceva la viata lui de cand e in Legiune, are drept de resedinta in Franta pe 10 ani. Nu prea s-a sinchisit (si nici camarazii lui) de regula care interzicea plecarea din Franta in primii 3 ani jumate'dovada ca inca din primul an de legiune vine in tara. I-a dus si pe fratii lui in Legiune (el a plecat la 19 ani, astia erau cu 2, 3 ani mai mari ca el). Unul a picat la examenul medical, din cauza cariilor, celalalt a fost acceptat si e deja de un an acolo. Cu mentiunea ca acesta din urma era (spre deosebire de frate-su) un pampalau si un retardat, singurul lucru care-l stia face (si o facea bine) era sa fuga (fugea 3, 4 km in 8,9 minute). Asta era cam cel mai bun alergator pe carel stiam. Dar in rest nu-l ducea capul de nici o culoare si nici fizicul, si uite ca a reusit. E drept ca nu-ti trebuie inteligenta sa intri in Legiune ci doar un spirit obedient si o motivatie de fier.
Ca o opinie generala despre cele gasite pe forumul asta e ca tratati problema Legiunii intr-o maniera romantata, sub impresia imaginii generale pe care o avem majoritatea, totusi e sunt chiar curios cati dintre voi ar putea sa omoare un om chiar de la distanta tragand cu pusca in el, fara sa-l cunosca, darmite sa-i tai beregata cu mana ta. M-am uitat pe statistica cu pierderile omenesti di Legiune si dinainte de razboiul din Bosnia acestea erau 0, ceea ce e o chestie reconfortanta. Eu din cate am citit prin mass-media legionarii dupa retragere s-au orientat fie catre cariere militare autohtone (militari angajati cu contract, pompieri care sunt in echipa nationala), cariere civile gen antrenori de lupte, kick-boxing, bodyguarzi sau mult mai rau recuperatori, hoti si alte exemple din lumea interlopa. N-am auzit de nici unul care sa se fi orientat catre ocupatii mai comune. Am vazut aici destui care vor sa se inroleze in Legiune, bravo lor dar inainte documentativa serios spre exemplu direct pe site-ul oficial al Legiuni www.frenchforeignlegion.org, sau ce mai gasiti pe google cu "foreign legion".
Sa nu ma intelegeti gresit si eu m-as duce in legiune, cred chiar ca o s-o si fac dar numai ca experiment sa vad care-mi sunt limitele fizice dar mai ales psihice, si as facea doar pe parcursul celor 4 luni de instructie de baza. Ar fi ca armata in Romania, atata ca mult mai intens fizic, psihic, logistic si tehnic. Stiti ca la americani sunt tineri obisnuiti care se inroleaza in armata americana pe perioade de 1, 2 ani pentru a vedea daca au veleitati spre cariera militara, multi (foarte multi) se retrag. Dar cine stie s-ar putea sa-mi placa si sa raman. Dar iarasi ma intorc si va intreb cati dintre voi a-ti spalat wc-uri cu periuta de dinti (si asta e o realitate in Legiune) sau a-ti sta sa va alerge un bezmetic pana la epuizare, noaptea prin ploaie, si sa te gandesti ca tu si numai tu ti-ai facut-o cu mana ta, tu te-ai oferit voluntar, nu te-a obilgat nimeni. Acolo nu poate fi vorba de pile, relatii sau alte vrajeli din astea. Mai dai si peste niste tovarasi de antrenament care din nu stiu ce motiv li se casuna pe tine de nici noaptea nu mai poti sa te odihnesti linistit. Mai apoi sa stai fara femei un an de zile, pana la prima permisie. Nu poti sa legi nici o alta prietenie de durata cu exceptia camarazilor de companie, iar dupa 5 ani de Legiune ai pirdut si prietenii care ii aveai pana in momentul cand ai plecat. Mai sunt si alte privatiuni pe care trebuie sa le suporti, si pe care nu le poti constientiza pana nu le simti lipsa. Daca de exemplu pleci in Legiune la 25 de ani, stai 5 ani dupa care te retragi, fie in Romania fie in Franta sau in orice alta tara, e ca si cum ti-ai incepe viata de la 30 de ani, fara prieteni, fara cunostinte, fara iubita, ce-i drept cu bani si financiar mult mai bine realizat decat multi romani. Intervine un mare impediment psihologic intre ideea de a fi obligat sa faci ceva ("daca-i musai cu placere" ex stagiul militar obligatoriu - cati din voi a-ti facut armata si cum vi s-a parut ciclul unu?) si a o face tu de buna voie (te duci sa te frece unii la mate 6 luni ca atunci e cel mai greu). Cam atat, sper ca cele spuse de mine sa va puna putin pe ganduri si daca reusiti sa treceti peste aceste impedimente, peste aceste sacrificii atunci inseamna ca sunteti intradevar pregatiti pentru Legiuni. Ziceti-mi ce parere aveti de cele scrise mai sus.
Bula posted 10/31/03 8:39 PM     Click here to send email to Bula  
"Sa nu ma intelegeti gresit si eu m-as duce in legiune, cred chiar ca o s-o si fac dar numai ca experiment sa vad care-mi sunt limitele fizice dar mai ales psihice, si as facea doar pe parcursul celor 4 luni de instructie de baza."
Iti doresc sa ai taria sa ajungi la sfarsitul primelor 4 luni pentru ca nu cred ca mai poti pleca de acolo. Poate doar daca te dau afara ei. In plus ca sa ajungi acolo trebuie sa fi acceptat.. crezi ca vei fi?
Referitor la motivatii .. fi sigur ca cei care se gandesc serios sa mearga la recrutare si cei care s-au prezentat deja au bine conturat atat ceea ce ii asteapta in legiune cat si dupa. Daca tu iti pui problema ca dupa 5 ani nu mai ai prieteni consider ca nu esti pregatit sa lasi totul in urma pentru o viata noua. In esenta asta vor cei care sunt nevoiti sa mearga la legiune. Eu unul asta imi doresc, sunt pregatit fizic si psihic pentru asta si nu ezit sa imi las in urma familia. Cat despre prieteni .. Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc si singur. .. si totusi .. nu imi permit luxul de a visa la un sejur de 4 luni in legiune doar ca sa imi dovedesc cat de jmeker sunt..
Bafta ..


http://www.irc-bula.com
kalb posted 11/11/03 3:02 PM    
...la urma urmei tre sa fii cam nebun sa te duci acolo fara sa te informezi din mai multe surse ca sa-ti formezi o opinie si daca te hotarasti sa pleci stii deja ce te asteapta(or,asta cu siguranta implica pregatire si motivare psihica)
War78 posted 5/19/10 9:24 PM     Click here to send email to War78  
ok.. nu am citit tot.. eu sunt de acord.. am facut rahatu asta de armata din Romania , de care nu am fost multumit si am zis: mai bine furam si plateam facat puscarie sau mai bine mergeam in LEGIUNE , Eu chiar ii apreciez pe LEGIONARI.
ok acm am 32 de ani.. Ei nu considera ca e tarziu dar eu consider ca e cam tarziu pentru mine .. oricum.. decat sa fii futut aici in ROMANIA de toti ratatii de la conducere *pentru ca sunt niste ratati* prefer sa fiu futut de oamenni bazati.. fiecare-ntelege ce vrea.. EU consider ca LEGIUNEA este opentru cei care nu reusesc sa se incadreze intre ratatii din societate. URASCS SOCIETATEA.. TOT FELU DE RATATI CARE DACA AU INVATAT SA FUMEZE O TIGARA SAU SA BEA SAU SA TRAGA PRAF PE NAS SE CRED DEJA CEI MAI VALABILI. Sincer pe aia i0as trimite prima linie.. sa se trezeasca. Sincer nu stiu cat mai am rabdare sa raman intre oamenii din Societate.. o urasc cum am mai zis.. LEGIUNEA ESTE PENTRU CEI CE VOR CEVA NOU IN VIATZA?
Claudyu posted 1/19/11 5:14 PM     Click here to send email to Claudyu  
salut...poate sa imi raspunda si mie cineva la o intrebare???
bellebogdan posted 3/18/11 8:30 AM     Click here to send email to bellebogdan  
ma citit toate comentariile de pe aceasta pagina..am citit pagina oficiala a legiunii...si tot mai am unele nelamuriri..am inteles care sunt probele de admitere, conditiile...insa nu am inteles cum e cu salariile...spre exemplu mie mi-ar placea sa incerc..sa traiesc experienta legiune, viata de soldata, sa invat lucruri care ulterior sa imi ajute si in viata de zi cu zi, sa imi dezvolt instinctul de vanator, de criminal, pentru ca in ziua de azi e cel care te ajuta sa supravietuiesti oriunde si in orice conditii...insa am in continuare nelamuriri in legatura cu salarizarea....am vazut salariile de pe pagina oficiala si as fi interesat daca reusesc sa intru sa fac si bani pentru ca experianta sa fie pe deplin multumitoare...cati bani poate castiga un legionar in primii 5 ani de contract??? daca intru as vrea sa merg acolo unde e cel mai bine platit si de pe pagina oficiala am vazut ca regimentul 13 DBLE din DJIBOUTI este cel mai bine platit..odata admis in legiune cum poti ajunge acolo?...cate misiuni speciale are pe an un legionar si cum sunt platile pentru misiuni???repet:imi doresc o viata de soldat, sa invat tot ce tine de asta, dar si pertea materiala este foarte importanta....satisfacia maxima este cand faci si bani nu doar munca...daca cineva imi poate oferi mai multe detalii rog sa imi scrie un mail la bellebogdan@yahoo.com
va multumesc !
byby posted 7/4/11 12:44 AM    
incep prin a va spune ca spre deosebire
de voi eu sunt fata si cel mai
dezamagitor lucru este acela ca nu cred
ca recruteaza si fete ...tare as vrea nu
sa incerc ci sa ma dedic unei astfel de
cariera ..da stiu sunt restrictii ,lasi
tot ce ai si incepi ceva nou ....nu as
vrea sa intru doar ca sa invat sa ucid
...este cel mai usor lucru sa faci asta
vreau in regim militar vreau discipilina
aia autoritara ....si pt ca sunt
pasionata de arme si spre deosebire de
altii am tras si pot spune ca mi-am
testat capacitatea aceasta vreau sa fiu
legionar sau mai bine zis legionara ;)
cris posted 8/12/11 5:48 PM     Click here to send email to cris  
Salut! Chestia asta cu Legiunea Straina e deja foarte comentata acuma, toti stiu cate ceva, au pe cineva intrat ori iesit deja de acolo, si fiecare isi da cu parerea. Ideea e ca se merita sau nu fa-o, odata ce ti-ai pus intrebarea oricum nu te integrezi bine in societate si cauti disperat o schimbare, Legiunea iti ofera in mod sigur o schimbare, viata e de rahat, normal, mai ales pt aceia care nu sunt buni de smecheri, adica aia "mai" sinceri de felul lor, acolo se pune valoare pe aceasta caracteristica, cineva o apreciaza, pe cand in viata reala esti mancat de viu daca te arati deschis si prietenos pe bune. Rechin tre sa fii ca sa reusesti aici, altfel alege legiunea, e o varianta de luat in considerare, si prieteni? de prieteni va faceti voi griji? Dumnezeule, dupa cinci ani acolo nu veti mai scapa de fostii colegi, si nici ei de voi, veti ramane la fel de uniti, caci asta ati invatat-o cu varf si indesat. Singurul fapt descurajator ramane doar moartea, riscul pierderii vietii, sau mai rau, sa ramai nenorocit, cu vreun handicap, dar astea se pot intampla si in viata de zi cu zi, depinde de noroc, sau de nenoroc. Multa bafta indiferent de alegere, si poate ne gasim in Legiune!
Denis posted 11/8/11 5:56 PM     Click here to send email to Denis  
Buna tuturor! Am o intrebare: ACEA PROBA
MEDICALA, DE CARE TREBUIE SA TRECI PRIMA
DATA, SE PLATESTE CUMVA? ms anticipat pt
raspuns :)
dan posted 11/14/11 6:47 PM    
Nu, nu se plateste.
legiopatrianostra posted 3/25/12 4:59 PM    
plec la vara sa ma inrolez, fratele meu este acolo,aveti nevoie de informatie intrebati, va ajut cu ce stiu (si stiu nu putine)
Return To Message Board

Post New Topic